Să propui reforme care simultan să atace interesele unei elite privilegiate şi influente şi, pe de altă parte, să fie nepopulare în interiorul unei categorii atât de extinse precum cea a pensionarilor pare din start ceva sinucigaş.

Propunând tăieri masive din salariile speciale şi din indemnizaţiile pentru consiliile de adminstraţie, majoritatea premii pentru clienţi politici, care ajungeau adesea la zeci sau chiar sute de mii de euro pe an, dar şi din ceea ce presa a numit „pensiile de lux“, Executivul şi-a antagonizat câteva zeci de mii de români influenţi, de regulă cu bune conexiuni politice. E uşor de presupus că acest segment, cu multe resurse la îndemână, se va opune activ acestui gen de iniţiative.

E la fel de previzibil că pensionarii vor fi utilizaţi drept o masă de manevră, relativ uşor de manipulat, pentru a bloca în ansamblu întregul demers de reformă. De altfel, Dan Voiculescu tocmai a lansat o iniţiativă de „unire a opoziţiei în jurul drepturilor pensionarilor“, sesizând că această temă oferă o devastatoare cale de atac împotriva guvernului Boc. Bătălia se va decide în mare parte la nivelul comunicării. Un capitol la care nici premierul, nici cei din echipa sa apropiată şi nici PD-L în ansamblu nu excelează deloc. În plus, marja de joc e din start oarecum limitată, din moment ce o parte dintre canalele mediatice cele mai importante îi sunt oricum ostile, fiind controlate de adversarii lui Traian Băsescu.

În fapt, lucrurile nu sunt chiar atât de negre pentru guvern, aşa cum par la prima vedere. El beneficiază de un context intern şi extern relativ favorabil. Bineînţeles, cu condiţia să-şi joace corect cărţile de care dispune. În primul rând, pe plan intern, luptele interne din PSD, care paralizează partidul până la viitorul congres, îi oferă o perioadă de graţie. Destul de limitată, de altfel. Contextul extern este însă şi mai intere