Dorin Diaconu, bărbatul care l-a dat pe Marius Ciobanu pe mâna procurorilor anticorupţie, a povestit cum s-a tocmit la bani cu fostul adjunct ITM
„După ce am fost de acord să-i dau o sumă de bani lui Marius Ciobanu, am început să ne tocmim. Eu aveam la mine 3.000 de lei marcaţi, de la procurorii anticorupţie. I-am propus să-i dau 1.000 de lei, dar Ciobanu mi-a zis că este puţin, pentru că trebuie să le dea şi celor două persoane care efectuează lucrările. Mi-a cerut 2.000 de lei, iar când eu i-am dat el a avut o reţinere văzând că mai am bani la mine. Ajuns la uşă, mi-a mai cerut alţi 500 de lei".
Aceasta este declaraţia denunţătorului Dorin Diaconu, depoziţie care îl incriminează pe Marius Ciobanu, fostul director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, pe care procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă. Ieri, la Tribunalul Constanţa s-a desfăşurat primul termen din procesul lui Marius Ciobanu la care pedelistul suspendat nu a mai fost adus cu escortă, ci s-a prezentat singur, dat fiind că, între timp, a fost eliberat provizoriu sub control judiciar.
I-a revenit culoarea
Tot un zâmbet şi bunăvoinţă, Ciobanu a venit la instanţă de la primele ore ale dimineţii. Pus la patru ace, pedelistul nu s-a sfiit să le vorbească reprezentanţilor mass-media şi nici să zâmbească aparatului de fotografiat. Dovadă incontestabilă că fostului adjunct de la ITM îi prieşte libertate este faptul că părul său, albit brusc în penitenciar, şi-a recăpătat nuanţa de negru gen pana corbului. Ieri, judecătorii Tribunalului Constanţa l-au audiat pe Dorin Diaconu, individul care l-a dat pe Ciobanu pe mâna procurorilor anticorupţie. Probabil cu speranţa în suflet când a văzut că denunţătorul nu s-a prezentat de dimineaţă la instanţă, Marius Ciobanu a încercat un sentiment de dezamăgire când a văzut că la a doua stri