Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Lipsă acută de medici şi ambulanţieri

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi se confruntă cu un deficit de personal, în unele localităţi urgenţele medicale fiind acoperite doar de asistenţi. Pentru a acoperi acest deficit, angajaţii efectuează ore suplimentare, care nu sunt remunerate, ci transformate în ore libere.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Mehedinţi se confruntă, încă de anul trecut, cu o lipsă acută de personal. Din 279 de angajaţi pe care ar trebui să-i aibă, serviciul are, în acest moment, doar 198. Cea mai mare nevoie este de ambulanţieri şi medici coordonatori, mai ales că în ultima perioadă au ieşit la pensie nu mai puţin de zece ambulanţieri.

Mai grav este faptul că, în trei substaţii, serviciul medical este asigurat doar de asistenţi. Este cazul substaţiilor Vânju Mare, Baia de Aramă şi Orşova. “În toate substaţiile avem câte un echipaj, cu excepţia substaţiei Cujmir, unde avem şi consultaţie la domiciliu.

Avem nevoie de 12 medici, 13 asistenţi, 25 de ambulanţieri, un economist, un operator statistic, 3 muncitori pentru atelierul mecanic, 7 muncitori TESA şi 5 medici coordonatori dispecerat”, ne-a precizat dr. Dumbrăvica Florescu, managerul Serviciului Judeţean de ambulanţă Mehedinţi.

O sută de solicitări, în medie, pe zi, la Severin

Staţia centrală din Drobeta Turnu Severin are nevoie de nu mai puţin de 10 ambulanţieri şi 5 medici coordonatori. Pentru a acoperi acest deficit, salariaţii serviciului de ambulanţă fac ore suplimentare, pentru care nu sunt remuneraţi.

“Reuşim să ne facem treaba aşa cum trebuie, printr-un devotament al salariaţilor, în sensul că fac ore suplimentare pe care şi le iau apoi liber. Cum poţi să asiguri permanenţa, dacă nu faci ore suplimentare?!”, mai spune managerul.

Ambulanţa Mehedinţi funcţionează cu 12 medici, zece în staţia centrală şi doi în substaţii. Ar mai fi nevoie de personal, deoarec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 10 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 41 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 49 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°