Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a primit o scrisoare din parte şefului Comisiei de Arbitri a UEFA, spaniolul Angel Maria Villar, în care oficialul iberic îl informează că este împrotriva aducerii arbitrilor străini în Liga I. Sursa: Agerpres
"Vă pot asigura că arbitrajul românesc se bucură de întregul meu sprijin, la fel cum se va bucura de el în viitor, tot aşa cum resping orice afirmaţie, conform căreia arbitri străini ar putea să oficieze la meciuri din cadrul campionatului României", se menţionează în scrisoarea trimisă de Angel Maria Villar, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal.
De asemenea, Villar a vorbit în termeni pozitivi despre arbitrii români.
"Vă scriu această scrisoare, menită să exprime enormul respect pe care îl am faţă de munca depusă de arbitrii afiliaţi la Federaţia dumneavoastră. Performanţele lor tehnice şi fizice, ca şi integritatea lor, reliefează existenţa unui standard cât se poate de înalt", a precizat oficialul UEFA.
Arbitrii străini au condus cu regularitate partide din prima parte a sezonului în Liga I, mai multe cluburi, printre care Steaua şi Dinamo Bucureşti, FC Timişoara sau Unirea Urziceni fiind nemulţumite de "fluieraşii" români. În a doua jumătate a anului trecut, Comisia Centrală a Arbitrilor din Româia a hotărât ca meciurile să fie oficiate de arbitri străini doar atunci când ambele echipe solicită acest lucru.