Mi-a trimis Matrix pe mail certificatul de naştere al lui Carol-Ferdinand Margaret al României, fiul prinţului Paul şi al prinţesei Lia.
Aş fi vrut să fiu de faţă când l-a scris tanti de la starea civilă. Cred că lucrurile au arătat cam aşa:
- Deci da, domnu’, ziceţi, cum îl cheamă p-ăsta micu?
- Carol-Ferdinand.
- Carol… Fu… Carol Fi… Carol cum, domnu’?
- Carol Ferdinand.
- Cu liniuţă sau fără liniuţă?
- Nu ştiu, cum credeţi…
- Cu liniuţă. Aşa. Numele de familie?
- Ăăă… Păi, avem aşa: la soţie, Hohenzollern, iar la mine şi la copil “Al României”.
- Poftiiim? Hohen… cum? Şi cum adică “Al României”? Ce nume de familie e ăsta, domnu’, “Al României”? Vă bateţi joc de mine? Credeţi că îmi arde de glume? Aveţi idee de când nu mi-am luat salariul, domnu’? Aveţi idee în ce stres lucrăm, în ce balamuc? Veniţi aicea să vă bateţi joc de oameni? Ia, gata, vă rog să ieşiţi afară! Auzi, “Al României”… nţţ… Om bătrân şi îi arde de glume! Afară!
- Doamnă, nu vă enervaţi, vă rog! Chiar aşa mă cheamă, “Al României”, vă rog să mă credeţi pe cuvântul de onoare. Doamnă… ştiţi… eu sunt prinţ!
- Prinţ… Înţeleg… Domnu’, dumneata chiar nu ai treabă acasă? Nu ai alte distracţii? Du-te şi matale şi joacă o tablă în Cişmigiu, nu veni aicea, pe capul meu, să faci panaramă, că io nu mi-am bătut joc de dumneata şi ţi-am vorbit frumos.
- Doamnă… Ce să fac să vă conving că sunt prinţ şi că mă cheamă “Al României”?
- Afarăăăăă! Afară sau chem badigarjii!
Transpirat, prinţul băgă mâna într-o sacoşă, de unde scoase un pachet de cafea, pe care îl puse timid pe masă, în faţa partenerei sale de dialog.
Partenera se uită când la pachetul de cafea, când la prinţ, timp de vreo juma’ de minut. Apoi luă pixul:
- Deci Hohen şi mai cum o cheamă pe doamna, concubina dumneavoastră, mama lu’ ăla micu?
- Hohenzoller