Administratorul asociaţiei, Adriana Haţegan, este cercetat de poliţie pentru delapidare şi abuz în serviciu. Aceasta este acuzată că a încasat în mod nejustificat bani de la membrii asociaţiei pe care şi i-a însuşit fără drept. Din cauza rău-platnicilor, blocurile sunt debranşate de la apă în fiecare lună. Factura la gunoi nu a mai fost plătită din vara anului 2008.
Administratorul Asociaţiei de proprietari „Ardealul 51“ din Alba Iulia, din cartierul albaiulian Ampoi III, este cercetat de către poliţiştii din cadrul IPJ Alba pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Adriana Haţegan este acuzată că a încasat în mod nejustificat bani de la membrii asociaţiei. „Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal. Este în curs de cercetare, se fac audieri şi se verifică actele pentru a stabili sumele sustrase“, a precizat Iulia Haţegan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
„Pune valorile la apă cum vrea“
Pensionara Doina Glodean susţine că o caută pe Adriana Haţegan de trei luni pentru a-i achita facturile. „Nu îşi respectă niciodată programul de lucru. Îmi plătesc toate facturile atunci când iau pensia, dar pe femeia aceasta nu o găseşti niciodată“, a spus pensionara de 74 de ani. Aceasta consideră că şefa de asociaţie nu e o persoană corectă.
„Pune valorile la apă cum vrea dânsa, nu respectă citirea contorului. Şi nici nu este organizată. Nu te înregistrează când dai banii şi vine pe urmă acasă, te caută încă o dată, vrea să-i arăţi chitanţele!“, a mai spus Doina Glodean. Dorin Câmpean este unul din proprietarii cu plata facturilor la zi. „Nu îmi convine această situaţie, mai ales că sunt unii vecini care îşi permit să plătească, dar nu vor. Trebuie să suferim pentru ceilalţi, fie că ne debranşează de la apă, fie că stăm cu mormanul de gunoi sub fereastră“, a spus albaiulianul de 44 de ani.
Acesta a precizat că din