Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia monitorizează ultima suflare a ţigărilor în duty free-uri

Publicat in Curierul, miercuri 17 februarie 2010 ·

Termenul de lichidare a stocurilor prevăzut de Ordinul ministrului Finanţelor Publice este 28 martie

Sunt verificate târgurile, pieţele şi oboarele unde se comercializează astfel de mărfuri şi se fac filtre în trafic

Amploarea pe care a luat-o în ultimul timp contrabanda cu ţigări a determinat autorităţile să intensifice controalele în trafic, dar şi să verifice persoanele care achiziţionează cantităţi mari de ţigarete şi băuturi alcoolice din magazinele duty-free, cu toate că acestea mai au la dispoziţie 40 de zile pentru lichidarea stocurilor de produse din tutun şi alcool.

"Urmare a Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 202/12.02.2010, au fost excluse din lista mărfurilor ce pot fi vândute în regim duty-free produsele din tutun şi băuturile alcoolice. Astfel, a fost elaborat un plan de acţiune, iniţiat de către Poliţia Română, care are ca scop prevenirea şi combaterea faptelor ilicite ce se pot comite în perioada de lichidare a stocurilor. Încă de luni, 15 februarie a.c., au fost constituite echipe comune care acţionează pentru verificarea persoanelor care achiziţionează cantităţi mari de ţigarete şi băuturi alcoolice din magazinele duty-free", notează un comunicat al Poliţiei Române, precizând că acţiunea este desfăşurată împreună cu poliţişti de frontieră, jandarmi, lucrători vamali şi comisari ai Gărzii Financiare.

Simultan, poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigare a Fraudelor, Poliţiei Rutiere şi Poliţiei de Ordine Publică, în colaborare cu specialişti din cadrul structurilor cu care se colaborează, "verifică zonele unde se comercializează produse provenite din magazinele duty-free (târguri, pieţe, oboare), iar pe căile rutiere organizează filtre, în vederea descoperirii transporturilor ilegale de ţigări şi alcool".

Se interzice transferul între magazine aparţinând aceluiaşi operator

Potr

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 11 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 7 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 7 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 3 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă

BusinessMagazin acum 10 ore
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă de către Senat.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 10 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Vestea anunțată de ministerul Finanțelor. Sunt 4 miliarde de euro

Gandul acum 8 ore
Ministerul Finanțelor anunță că a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euro-obligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°