Mulţi dintre noi s-au gândit măcar o dată să doneze sânge. Din cauza fricii de ace sau a lipsei de informaţii, puţini ajung însă pe paturile centrelor de transfuzii din ţară. Doare? Este prima întrebare ce le trece prin cap celor care şi-ar dori să doneze. Cei care-şi înving frica spun că după donare „te simţi un alt om“. Cât de complicată e, de fapt, procedura?
Imediat ce intri în Centrul de transfuzii din Bucureşti nimereşti într-o sală cu multe scaune aranjate ca la teatru. La ora 8.00, ieri, aici se adunaseră deja zece persoane.
Majoritatea bărbaţi de până în 60 de ani, câteva femei şi doi studenţi de la Facultatea de Construcţii Civile. Din discuţia relaxată pe care o poartă este clar că nu se află la prima donare. „E a doua oară când venim. Prima dată am donat în noiembrie anul trecut după ce colegul nostru de cameră, student la Medicină, ne-a sfătuit să facem acest gest.
Nu am avut niciun caz în familie sau vreo cunoştinţă care a avut nevoie urgentă de sânge. Pur şi simplu, ne convine că ne fac toate analizele gratuit", spune unul dintre cei doi studenţi care nu au dorit să le apară numele „la ziar". Două rânduri mai în faţă, pe un scaun, o femeie ciuguleşte dintr-un covrig pentru a se asigura că nu i se face rău după recoltare.
A donat de şapte ori cantitatea lui de sânge
Radu Voinea (60 de ani) aşteaptă, după ce şi-a dus cartea de identitate la camera 54, să-i fie rostit numele pentru a trece de consultaţii şi a ajunge în boxa în care se colectează sângele. „De 30 de ani vin aici să donez. M-am uitat în fişă şi dintr-un calcul simplu, pot spune că am donat până acum circa 38 de litri de sânge, adică de peste şapte ori cantitatea de sânge pe care o are în corp un adult", spune cu mândrie pensionarul.
Prima dată, acum trei decenii, a venit să doneze la sfatul colegilor din întreprinderea în care a lucrat. „Nu ştiam până atunc
