Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Sirenele" la primul test important in Cupa CEV

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 17 februarie 2010 ·

La debutul în competiţiile continentale, echipa constănţeană nu a cedat niciun set în cele două tururi disputate până acum

CS Volei 2004 Tomis va întâlni astăzi, la Sala Sporturilor, formaţia Uralochka-NTMK Ekaterinburg din Rusia, meci contând pentru manşa tur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei CEV.

După ce a urcat din nou în fruntea clasamentului Diviziei A1, formaţia pregătită de Aleksandar Boskovic va încerca, în această seară, să confirme forma bună prin care trece, şi în cupele europene. Astfel, dacă în tururile precedente ale Cupei CEV echipa constănţeană a defilat câştigând toate meciurile cu scorul de 3-0, de data aceasta „sirenele" vor avea o misiune mult mai dificilă împotriva unei formaţii cu un palmares impresionant în spate. Astfel, spre deosebire de echipa de pe litoral, care este la prima prezenţă într-o competiţie continentală, formaţia din Rusia este o prezenţă constantă în cupele europene reuşind în istoria de peste 40 de ani a clubului să cucerească de opt ori trofeul Ligii Campionilor, ultimul în 1995. De asemenea a fost finalista celei mai importante întreceri europene în şase rânduri, iar de trei ori a urcat pe ultima treaptă a podiumului. În Cupa CEV, Uralochka-NTMK Ekaterinburg a cucerit o dată trofeul şi a fost finalista competiţiei sezonul trecut. În ciuda acestui palmares impresionant, trupa lui Nikolai Karpol trece printr-o perioadă slabă în campionat, ocupând după 16 etape abia poziţia a şaptea, după ce nu a mai câştigat un meci de patru etape. Uralochka a venit la Constanţa cu un lot format din nouă jucătoare, printre acestea numărându-se şi una dintre cele mai bune jucătoare a lumii Evgenia Estes-Artamonova. Celelalte componente ale lotului sunt Maria Beloborodova, Strashimira Filipova, Jana Matiasovska, Alexandra Pasynkova, Viktoria Rusakova şi Marina Sheshenina. Rusoaicele au trecut în tururile precedente de Panath

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 3 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 4 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 7 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 5 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 2 ore
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°