Doamna Lulache a ieşti pe sticlă şi s-a explicat. Dânsa nu se ruşinează - ca dl Ionuţ Popescu - de cât câştiga la Fondul Proprietatea.

Faţă de ce încasează omologii săi din America, era chiar puţin. Nu se ruşinează nici de compensaţiile pe care le-a primit când democraţii au dat-o afară înainte de termen, fără să le pese de durele condiţii de reziliere din contractul pe care i-l făcuseră liberalii.

Mai spune dânsa cu glas ridicat că nici măcar nu era plătită de la buget, ci din profitul făcut de Fond datorită excelentului său management. E un punct de vedere pe care l-am mai auzit şi de pe la alţi şefi de regii sau de companii naţionale. Ce atâta gălăgie pentru nişte lefuri de sute de milioane?

Dacă d-na Lulache chiar crede acest lucru, comite o eroare de neiertat pentru un specialist de calibrul domniei sale. Din ce rezultă profitul Fondului Proprietatea? Din banii pe care statul îi alocă pentru despăgubirea unor foşti proprietari. Bani fictivi. Pentru că dacă ar fi avut bani adevăraţi, statul i-ar fi dat din capul locului fără a se mai complica cu această inginerie financiară. De unde provine profitul din care şi-a luat d-na Lulache sutele de milioane? Simplu: din dobânzile bancare încasate fără niciun efort din partea managementului. Păi nu sunt tot banii Statului? Pe care i-ar fi încasat chiar el, Statul, dacă Ministerul Finanţelor nu transfera aceste fonduri la "Proprietatea"? Situaţia e cât se poate de asemănătoare în alte cazuri: o Regie sau Autoritate, primeşte de la stat monopolul să extragă, să producă, să distribuie ceva ce-i aparţine statului, dar pe care ele îl vând la costuri care includ nu doar cheltuielile de producţie propriu-zisă ci şi salariile lor exorbitante, bonusurile, dividentele sau cheltuielile de protocol. Ei bine, ăstora vrea să le reducă Emil Boc salariile la o amărâtă mie de euro. Chestia n-ar fi o