Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a restructurat şi extins programul Prima casă

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 17 februarie 2010 ·

Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, o Hotărâre prin care se  restructurează şi extinde Programul Prima casă, astfel încât accentul să fie pus pe stimularea construcţiei de locuinţe noi, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a precizat că pentru acest an plafonul garanţiilor guvernamentale alocat acestui Program este de 700 de milioane de euro. Premierul a menţionat că se va aplica, în continuare, mecanismul garanţiilor guvernamentale pentru sprijinirea persoanelor care doresc să achiziţioneze prin Programul „Prima casă” o locuinţă deja finalizată sau o locuinţă aflată în stadiul de construcţie „la roşu”. În aceste cazuri, plafonul  individual de garantare este echivalentul în lei al sumei de 60.000 euro, a menţionat primul-ministru. Premierul a punctat din nou avantajele acestui Program guvernamental pentru beneficiari. “Cei care astăzi plătesc 200 - 300 de euro chirie, cu aceşti bani pot să-şi plătească rata la casă, la o bancă şi să aibă o locuinţă în proprietate. Mai mult decât atât, avansul minim pe care îl cerem este de 5% şi nu cum este în jur de 25 - 30%, în cazul creditelor ipotecare, fără a mai fi nevoie de garanţii suplimentare,  pentru ca statul să instituie o garanţie care are o valoare de 60.000 de euro, 70.000 de euro sau 75.000 de euro”, a afirmat primul-ministru Emil Boc. Actul normativ introduce o serie de elemente noi. Astfel, pentru locuinţele noi, care urmează să fie construite în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a hotărârii adoptate astăzi de Guvern, este prevăzut un plafon individual de garantare de până la 70.000 de euro, a adăugat şeful Executivului. Pentru construirea de locuinţe de către asociaţii fără personalitate juridică, constituite din minimum 7 beneficiari, în baza autorizaţiilor de construire el

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 18 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 48 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 36 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 50 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°