Pina la urma, ce inseamna "dezastru in invatamint"? Cum am putea sti adevarul despre cit de buna este scoala romaneasca, despre ce nu merge si trebuie indreptat? Cum putem iesi din confuzie si din echivocul mistificarii pentru a privi adevarul in fata? Un prim raspuns ar fi urmatorul: folosind informatiile oferite de rezultatele obtinute de elevii romani la testele internationale si la examenele de final de ciclu scolar de la noi, iar apoi, comparindu-le si interpretindu-le adecvat, pe baza unor principii metodologice verificate, putem ajunge la concluzii utile. Trebuie sa evitam, in acelasi timp, teoriile si interpretarile politicienilor, acestea neavind, de cele mai multe ori, legatura cu realitatea, ci cu tot felul de interese obscure asupra carora nu insistam. In mentalul multor politicieni este adinc implantata convingerea conform careia, fara schimbari permanente, invatamintul s-ar duce de ripa. Nu conteaza cum arata schimbarea, important este ca ea sa se produca, aceasta pentru a da impresia de reforma permanenta, initiatorii pozind in "eroi civilizatori". Daca in definirea situatiei plecam tocmai de la teoriile, interpretarile si solutiile oferite de politica, o facem din nevoia de a demonstra lipsa lor de consistenta si de a evidentia faptul ca ele ne duc intr-o directie gresita, dupa cum si educatia a fost adusa deja intr-un blocaj de cele doua decenii de politici falimentare. Iesiri intempestive (ne referim la cele din anul 2009) ale presedintelui tarii cu privire la educatie au readus in discutie aceasta problematica. Din pacate, de o maniera mistificatoare in fond si inacceptabila ca forma de exprimare. Cu un vocabular nepotrivit pentru cineva care vrea schimbari radicale intr-un domeniu atit de sensibil si important, si cu aberatia antitezei tinichigiu - filosof la inaintare, cu reluarea mitului ca scoala sminteste, ajungind un mestesug de timpire in ma