Firmele care nu anunţă Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) despre începerea activităţii noilor angajaţi înainte cu o zi lucrătoare sau despre data şi temeiul încetării activităţii unui angajat exact la data încetării contractului de muncă riscă amenzi consistente.
Potrivit Hotărârii de Guvern 37/2010, amenzile pentru lipsa notificării pot urca de la 1.500 de lei pentru fiecare contract individual de muncă până la maximum 20.000 de lei.
Potrivit specialiştilor Contexpert Consulting, până în luna ianuarie intervalul de timp în care se putea notifica ITM despre noile contracte era de 20 de zile din momentul începerii activităţii noilor salariaţi. Pentru modificările contractelor - acte adiţionale sau încetări de activitate - termenul era de 5 zile după data modificării.
"Odată cu noua hotărâre de guvern acest interval a căpătat valori nule sau chiar negative", spune Sorin Istrate, Managing Partner al Contexpert. Specialistul precizează că schimbarea presupune înregistrări în aplicaţia registrului de evidenţă a salariaţilor chiar înainte ca angajatul să-şi înceapă efectiv contractul de muncă.
"Acest lucru antrenează riscul de înregistrări duble sau chiar eronate, complicând astfel şi mai mult baza de date a ITM", adaugă Istrate.
Astfel, o firmă care angajează pe cineva care, dintr-un motiv sau altul, nu se mai prezintă la muncă la data stabilită, se va regăsi în imposibilitatea de a anula această înregistrare pe baza unui document legal.
"Această măsură legislativă a fost emisă cu intenţia de a proteja salariaţii de abuzurile firmelor care lucrează »la negru», dar îi pune într-o situaţie nefavorabilă faţă de companiile - mult mai multe la număr - care lucrează în condiţii legale", este de părere consultantul fiscal.
Acesta spune că procedura legală pentru angajarea unei persoane începe de la recrutare, stabilirea datei de anga