Pierderile ING au crescut anul trecut de la 729 de milioane de euro la 935 de milioane de euro, însă la nivelul activităţilor de bază grupul olandez a reuşit să revină pe profit, de 748 de milioane de euro, după ce pieţele financiare s-au stabilizat, iar mediul de afaceri s-a îmbunătăţit. În 2008, la nivelul activităţilor de bază, ING a înregistrat pierderi de 304 milioane de euro, se arată în raportul financiar al grupului pentru 2009. La calcularea rezultatului din activi
Pierderile ING au crescut anul trecut de la 729 de milioane de euro la 935 de milioane de euro, însă la nivelul activităţilor de bază grupul olandez a reuşit să revină pe profit, de 748 de milioane de euro, după ce pieţele financiare s-au stabilizat, iar mediul de afaceri s-a îmbunătăţit.
În 2008, la nivelul activităţilor de bază, ING a înregistrat pierderi de 304 milioane de euro, se arată în raportul financiar al grupului pentru 2009. La calcularea rezultatului din activităţile de bază se exclude impactul factorilor excepţionali şi al vânzărilor de operaţiuni.
Pentru al patrulea trimestru, ING a raportat o reducere a pierderilor de la 3,7 miliarde de euro în ultimele trei luni din 2008 la 712 milioane de euro. Grupul a înregistrat, însă, un profit net de bază de 74 de milioane de euro, faţă de pierderi de peste trei miliarde de euro în perioada similară a anului anterior.
În al patrulea trimestru din 2008, rezultatul a fost influenţat semnificativ de pierderile cauzate de active toxice în SUA, precizează raportul.
ING România are 900.000 de clienţi
Divizia bancară a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut un profit de bază, înainte de deducerea taxelor, de 132 de milioane de euro, faţă de pierderi de 1,8 miliarde de euro în intervalul similar din 2008. Îmbunătăţirea rezultatului reflectă creşterea accentuată a veniturilor pe toate sectoarele de af