Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2009, cifra de afaceri a Final Distribution mai mică cu 26%

Publicat in Curierul, miercuri 17 februarie 2010 ·

Importatorul de ţigle metalice Final Distribution, distribuitorul Gerad în România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro, în scădere cu 26% faţă de anul anterior, când a obţinut 5,7 milioane euro, potrivit raportului financiar anunţat de companie.

Final Distribution a încheiat anul trecut construcţia spaţiului de depozitare din judeţul Prahova în urma unei investiţii de 650.000 de euro. Pentru 2010, Final Distribution a anunţat investiţii în marketing şi rebranding.

Compania a anunţat la începutul lunii februarie că îşi dublează bugetul de marketing în 2010, alocând 235.000 euro pentru campanii de branding şi comunicare.

Compania urmează să îşi schimbe identitatea vizuală în prima parte a anului, în urma unui proces de rebranding. Obiectivul pe termen mediu al companiei este dezvoltarea nişei ţiglei metalice cu acoperire de piatră naturală, care reprezintă în prezent doar 3% din piaţa totală a acoperişurilor.

Final Distribution este importatorul şi distribuitorul exclusiv al brandului Gerad (ţiglă metalică cu acoperire din piatră naturală). La sfârşitul anului 2009, Final Distribution deţinea 85% din piaţa ţiglei metalice cu acoperire de piatră.

Compania deţine în portofoliul său şi membranele de protecţie pentru acoperişuri şi fundaţii Delta produse de compania Doerken din Germania, iar începând cu iunie 2009, ferestrele de mansardă Keylite produse de Keystone - Irlanda de Nord. Final Distribution lucrează în prezent cu o reţea naţională de peste 100 de parteneri, firme specializate de distribuţie şi montaj a produselor pentru acoperiş, dar şi cu reţele de tip DIY (Do It Yourself).

Importatorul de ţigle metalice Final Distribution, distribuitorul Gerad în România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro, în scădere cu 26% faţă de anul anterior, când a obţinut 5,7 milio

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 22 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°