Legea de ratificare a Acordului Nabucco, încheiat la Ankara, la 13 iulie 2009, între Austria, Bulgaria, România, Turcia şi Ungaria, a fost votată, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor cu 259 voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.
Deputatul PSD, Iuliu Nosa, membru al Comisiei de servicii şi industrii a Camerei a spus, în cadrul dezbaterilor de luni seară, că acordul de construire a gazoductului va avea un impact pozitiv asupra preţurilor la gaze. "Accesul altor state producătoare de gaze la piaţa Uniunii Europene, pe care până în prezent nu aveau acces decât cu gaze lichefiate, înseamnă o ofertă mai bună de gaze pe piaţa europeană, preţuri mai echilibrate şi locuri de muncă pentru România", a declarat Nosa, citat de NewsIn.
Iulian Iancu, deputat PSD, preşedintele comisiei, a spus că România ar trebui să devină un pivot al transportului de resurse energetic. De aceea este studiată oportunitatea construirii de alte conducte, precum şi intensificarea transportului de cărbune pe Dunăre. "Este un acord extrem de important pentru că este primul proiect în ultimii şapte-opt ani ce repoziţionează România pe tranzitul transportului de hidrocarburi. Să nu uităm că am fost o pată albă pe harta Europei privind tranzitul de hidrocarburi, iar evenimentele ultimelor ierni privind importanţa strategică a aprovizionării cu materie primă energetică demonstrează de ce avem azi în dezbatere un proiect de lege care sper să câştige unanimitatea, pentru că relansează România ca un jucător extrem de important în zona Mării Caspice", a declarat Iancu.
Totodată, deputatul UDMR Antal Istvan s-a referit la acest proiect spunând că un alt avantaj al construirii gazoductului este că va intensifica şi mai mult relaţiile dintre ţările care au încheiat acordul. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, iar decizia finală asupra legii aparţine Senatului.
@N