Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Radu Voina, nu va face deplasarea cu reprezentativa la meciurile amicale cu Franţa, din cauza programului aglomerat de la clubul Oltchim.
Echipa Oltchim are meci cu Viborg duminică în Liga Campionilor, iar apoi joacă pertidele restante sau amânate din Liga Naţională. În 24 februarie cu HCM Roman, în 25 februarie cu Ştiinţa Bacău, iar în 27 februarie cu HCM Buzău, în devans la etapa din 4 martie.
În schimb, delegaţia României urmează să fie condusă de directorul tehnic Remus Drăgănescu, antrenorul Vlad Caba, care a ocupat funcţia de secund, plecând de la echipa reprezentativă.
Înainte de a pleca în Franţa, naţionala României se va pregăti din 22 februarie, la Izvorani, timp de două zile după care va pleca spre Franţa, unde în 25 şi 27 februarie va juca partidele amicale cu finalista Campionatului Mondial din 2009.