Se tot discută reorganizarea PSD în termeni administrativi, mişcări de culise, romexpo. Nimic ideologic, nimic interesant discursiv. Aş vrea să văd măcar un frumos nebun zicînd prostii simple, punînd întrebări dureros de simple. Protestez rezumînd aici un text extraordinar al lui Tony Judt.
“What is living and What is dead in Social Democracy”, aşa se numeşte conferinţa din 19 octombrie 2009, reprodusă de NYTimes. Mesajul esenţial: o încercare de a le preda ideea de stat puternic americanilor, Europa ultimilor 60 de ani fiind o poveste de succes, Europa de Vest… Dar lecţiile pot fi aplicate, zic eu, şi în alte locuri. virusarea completă a discrusului politic de gîndirea economică. Înainte să întrebăm ” e bun sau rău?” se întreabă “E eficient? e productiv” 5 austrieci: von Mises, Hayek, Schumpeter, Popper, Drucker. De ce a cedat societatea liberală în faţa nazismului? aceasta a fost întrebarea iar răspunsul lor a fost unul singur: statul a fost prea implicat, dacă-l ţinem la distanţă de treburile cetăţeneşti, atunci vom evita şi pericolul extremelor de orice fel. Judt aminteşte, în balanţă, răspunsul lui Keynes: din criză, fascism, război, putem învăţa un singur lucru – că frica, incertitudinea le-a produs pe toate şi a distrus democraţia Judt îl citează la un moment dat pe Adam Smith: “admiraţia şi chiar preaslăvirea bogaţiei şi a puterii, şi tendinţa de a dispreţui sau de a ignora sărăcia, asta e cauza cea mai importantă a corupţiei sentimentelor noastre morale”. Judt îl găseşte extrem de actual în epoca post-Keynesiană, ultimele 3 decenii adică Privatizarea e problema, spune Judt. “În ultimii 30 de, un cult al privatizarii a hipnotizat Vestul (şi multe guverne non-vestice).”. Sînt servicii publice care nu pot fi privatizate. Judt insistă cu exemplul căilor ferate. El spune că poţi face comerţ în gară, dar nu poţi lăsa piaţa liberă să funcţioneze în afara
