Relatia pe care Sahul Pahlavi o avea cu Occidentul si influentele culturale pe care le introducea in Iran i-au ofensat pe musulmanii traditionalisti. Totusi, opozitia lor a devenit periculoasa abia atunci cand s-a unit cu nemultumirile populare ale clasei mijlocii din orase.

Am vazut in episodul precedent al dezbaterii Ziare.com Ne e frica de Iran? ca Statele Unite au fost o prezenta constanta in politica iraniana pentru a profita de avantajele geostrategice si de imensul bazin energetic. Acum vom afla cum s-a schimbat acest lucru si ce a mai ramas din frumoasa prietenie dupa Revolutia Islamica.

Clerul era divizat, o parte fiind aliat cu liberalii laici, iar ceilalti cu marxistii si comunistii. Ei il aveau, insa in comun pe Khomeini, care incerca din exil sa uneasca clericii si laicii, liberalii si opozitia radicala sub conducerea sa, incercand sa evite elementele specifice fiecarui grup pentru a pastra unitatea.

Aflandu-se in fata unei revolutii, Sahul a apelat la suportul Statelor Unite, dar administratia Carter nu a avut o strategie clara in privinta situatiei. Pe 16 ianuarie 1979, Sahul si sotia sa au parasit Iranul la cererea prim-ministrului Dr. Shapour Bakhtiar, care a dizolvat serviciul secret Savak, a eliberat prizonierii politici, a ordonat armatei sa permita demostratiile populatiei, a promis alegeri libere si i-a invitat pe adeptii lui Khomeini si alti revolutionari sa faca parte dintr-un Guvern de uniune nationala.

Dupa cateva zile i-a permis Ayatollahului Khomeini sa se intoarca in tara, acesta numindu-si propriul premier si cerand populatiei sa i se supuna.

Relatii ireconciliabile cu "Marele Satan"

Prabusirea definitiva a regimului non-islamist s-a produs la 11 februarie 1979, cand Consiliul Suprem al Armatei si-a declarat neutralitatea in disputele politice. Iranul a devenit oficia