Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la Stadionul Naţional au ajuns la jumătate

Publicat in Gandul, miercuri 17 februarie 2010 ·

Promisiune l Vremea nefavorabilă, dar şi cerinţele suplimentare ale primăriei au făcut ca stadiul lucrărilor la noul stadion să dea înapoi

Directorul de construcţii civile al firmei Max Bogl care se ocupă de ridicarea Stadionului Naţional din cadrul Complexului Lia Manoliu spune că, odată cu semnarea noului contract cu Primăria Capitalei, care prevede şi amplasarea unui acoperiş, stadiul lucrărilor s-a diminuat de la 60 la 50 la sută.

"Am pierdut ceva timp din cauza vremii nefavorabile şi va trebui să recuperăm. O să recuperăm în timp. Acum am început deja lucrările şi, după ce va fi stadionul gata, în anii următori, chiar dacă va fi o vreme la fel de grea se va putea juca fără probleme pe acest stadion. Prea mult nu s-a schimbat în ultimele 3-4 luni în ceea ce priveşte stadiul lucrărilor, poate doar în interior unde se lucrează deja la finisaje, cu instalaţiile şi zona parcărilor, din subteran. Tot ce s-a putut face, am făcut. Acum aşteptăm să se topească zăpada pentru că am început deja să turnăm betoane. Iar de săptămâna viitoare vom începe din nou montajul pieselor grele. Acum construcţia este gata în proporţie de 60, sau poate 65 la sută, dar după ce contractul s-a mărit cu acoperişul interior, acum poate a devenit 50 la sută", a declarat Ştefan Monus.

Stadionul va fi gata anul acesta

Constructorul afirmă că Stadionul Naţional va fi gata până la finele anului 2010: "Stadionul va fi gata pentru finala UEFA. Noi am primit acum un act adiţional la contract, în care se specifică faptul că stadionul trebuie să fie gata la finalul anului 2010. Apoi mai sunt încă patru sau cinci luni pentru punerea în funcţiune a stadionului şi probe. Până atunci, stadionul va fi gata. Vor exista inspecţii de la UEFA şi mai există şi perioada în care personalul trebuie şcolarizat. Punerea în funcţiune a stadionului se va realiza în 2011 până în lun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 31 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 38 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 58 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 24 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum o ora
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°