"Invitaţia la vals", în perioada interbelică, a deţinut supremaţia în rândul preferinţelor publicului tânăr. Într-un deceniu s-au epuizat 34 de ediţii. Povestea este plămădită din situaţii-limită, senzualitate şi răsturnări de situaţie spectaculoase, este unul dintre romanele marilor pasiuni.

Reţeta literară a lui Mihail Drumeş conţine lovituri de teatru, iubiri fatale, tensiuni la limita suportabilului, povestite cu vervă, alert, cu patos, candoare şi frenezie.

"Drumeş se consacră scrisului cu dragoste pentru perfecţiunea stilistică, pentru conţinut şi idee, realizând o operă de mare sensibilitate, ale cărei atribute esenţiale rămân sinceritatea, delicateţea sentimentelor, onestitatea povestirii, rafinamentul, transpunearea unor posibile episoade de viaţă în paginile de un captivant lirism, ce secondează naraţiunea, ascuţimea dialogului". (Florea Firan, prefaţă, "Invitaţie la vals", Editura ,,Scrisul Românesc, 1986)

Personajele din "Invitaţia la vals", ard intens, se consumă şi se (auto)devoră, trăiesc voluptatea de a fi pe rând învinşi sau învingători, cu forţa asumării unor consecinţe tragice. Nu oricine are capacitatea de a trăi iubirea atât de acut, de disperat şi de spectaculos. Cei care pot poartă în desagă bastonul autodistrugerii.

Mihail Drumeş comunică, uneori până la identificare cu personajele sale, respiră, iubeşte, încearcă, pierde, o dată cu ele. De aici, probabil, impresia de autenticitate a demersului său scriitoricesc, care a condus la o bună receptare din partea cititorilor. Rămâne intact decalajul dintre interesul publicului cititor şi tăcerea expresivă a criticilor importanţi.

MĂRTURISIRI EDIFICATOARE

În 1944, în revista "Timpul familiei", Drumeş povesteşte şi dezvăluie puncul de pornire al romanului: "Subiectul Invitaţiei la vals mi l-a furnizat un fapt petrecut în realitate, în