Nu, nu pentru publicitate îți mulțumesc, Mircea Badea. Ci pentru reacțiile de la articolul ”Mircea Badea Scaparici, iar ai ramas fara sclipici”. Mai că începusem să mă plictisesc din lipsa detractorilor și a înjurăturilor. Ba, începusem să visez colorat că, încet-încetișor, am luat-o pe un drum bun, pe calea dialogului argumentat, a polemicilor decente, pigmentate, cel mult, de înțepături.

Dar m-am trezit de dimineață și văd că forumul s-a aprins. Precum în piesa pe care i-am de dedicat-o lui Scăpărici: ”iau foc pe loc, pe loooc!”. Bine, nu sunt ipocrit, mă așteptam ca articolul să facă oarecare vâlvă. Ce nu mă așteptam e să văd scoase la înaintare, cu atâta visceralitate, niște teme pe care le credeam, măcar în parte, diluate: ardeleni versus bucureșteni, ardeleni versus maghiari, pedelei versus pesedei ș.a.m.d..

Dar și peste acestea poate aș mai fi putut să trec, rănile sunt vechi, nu se pot vindeca în 5, 10 sau 20 de ani. Ce mi se pare însă mai grav e mesajul de excludere transmis de aceste mesaje. ”Cine nu e de acord cu mine n-are decât să plece din România, din Ardeal, din Cluj”. E un mesaj pe care l-am auzit prima dată, promovat cu agresivitate, de fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar. ”Cui nu-i place Clujul n-are decât să se mute la Budapesta”, le spunea atât maghiarilor, precum și românilor care nu erau de acord cu el. Personal m-am și trezit cu niște procese din partea lui Funar pentru că, nici de-al naibii, nu m-am dat dus din Cluj. A fost nevoie să treacă ceva timp până când popularitatea lui Funar să scadă în Cluj sub 5%. Dar acesta este acum, la Cluj, procentul celor care mai marșează la asemenea mesaje de excludere a celor care gândesc diferit.

Dar observ că această mentalitate de respingere a diferențelor face în continuare victime în România. Dezbină și menține războaie, de cele mai multe ori artificiale. Mai avem mult până s