Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, l-a nominalizat pe diplomatul de carieră Robert Ford pentru funcţia de ambasador la Damasc, relatează BBC. SUA nu au mai avut un reprezentant diplomatic în Siria din 2005, când autorităţile de la Damas au fost acuzate că au stat în spatele asasinatului fostului premier libanez Rafik Hariri.
Anunţul Casei Albe vine în ajunul vizitei în Siria a responsabilului din departamentul de stat William Burns. Analiştii spun că vor să reînnoiasă angajamentul cu Siria.
Burns urmează să se întâlnească cu preşedintele Bashar al-Assad la Damasc. Vizita oficialului are loc după ce autorităţile siriene au aprobat nominalizarea lui Ford, fost ambasador în Algeria şi care ocupă acum funcţii la ambasada SUA în Irak.
Semn de pace
Administraţia Obama a anunţat în iunie anul trecut intenţia de a numi un nou ambasador în Siria, un fost duşman considerat acum util pentru Statele Unite în efortul de a aduce pacea între Israel şi palestinieni.
Statele Unite şi-au suspendat relaţiile diplomatice cu Siria şi şi-au retras ambasadorul, după asasinarea premierului libanez Rafik Hariri, pentru care Siria a fost arătat cu degetul.
Relaţiile între cele două state s-au degradat după invazia americană în Irak, în 2003, când Damasc a întrerupt cooperarea în materie de securitate cu Statele Unite. Washington-ul a impus sancţiuni economice Siriei din 2004, acuzând Damascul că susţine terorismul.
Însă după sosirea lui Obama la putere, în ianuarie 2009, vizitele responsabiliilor americani în Siria s-au înmulţit.