Cazul Scandinavia a ajuns pe masa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa. Ieri, în faţa instanţei, Elena Purdel, tânăra care a provocat accidentul din faţa hotelului Scandinavia, în noiembrie 2007, în care au murit trei tineri, le-a cerut judecătorilor să fie lăsată să execute pedeapsa la locul de muncă sau să fie condamnată la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere.
„Băiatul meu a trăit fix 20 de ani, două luni şi două zile, înainte să moară în accidentul rutier provocat de Elena Purdel. Eu îi cer inculpatei 2.200.020 de lei vechi, atât. Ce daune morale, ce bani să-i cer când tot aurul din lume n-o să-mi aducă băiatul înapoi?". Restul declaraţiei a fost înecat în lacrimi. Toată sala de judecată era în lacrimi: judecători, grefier, procuror şi justiţiabili, indiferent dacă aveau sau nu legătură cu cauza sau dacă îl cunoscuseră pe cel care murise. Chiar şi Elena Purdel, tânăra care şi-a ucis trei prieteni în accidentul rutier pe care l-a provocat în urmă cu mai bine de doi ani. Declaraţia îi aparţine Valeriei Panait, mama lui Vasile Daniel Panait, tânărul de 20 de ani care a pierit în accident. Alături de el a murit şi Alexandru Marin, de 19 ani, iar Alexandru Păun Ivan, de 21 de ani, a murit patru zile mai târziu, la Spitalul Militar Central. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel după ce Elena Purdel a atacat în recurs decizia prin care a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare şi la plata unor daune de 175.000 de lei. Decizia le-a nemulţumit şi pe familiile victimelor accidentului, care le-au solicitat judecătorilor instanţei de recurs daune morale mai mari. Tânăra a declarat că este de acord cu orice daune ar fixa instanţa. „Îmi pare foarte rău. Am realizat de la început gravitatea faptei. Îmi asum vina accidentului şi pedeapsa primită", a declarat Elena Purdel, printre lacrimi. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2007, î