Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine castiga din criza Greciei

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 17 februarie 2010 ·

Criza fiscala prin care trece Grecia a determinat o depreciere a euro care s-a dovedit a fi un ajutor nesperat pentru exportatorii europeni, care sunt nevoiti sa se lupte cu redresarea lenta a economiilor de pe continent, scrie Bloomberg.

Problemele cu care se confrunta guvernul de la Atena au impins moneda unica catre a cincea saptamana consecutiva de depreciere in raport cu dolarul. Un euro se tranzactiona marti pentru 1,3665 dolari, in usoara crestere fata de luni.

"Cu cat euro va fi mai slab in fata dolarului in anii ce urmeaza, cu atat mai bine pentru noi", a declarat Jean-Dominique Senard, director in cadrul Michelin, al doilea mare producator mondial de anvelope.

Moneda euro s-a depreciat anul acesta cu 5,1% fata de dolar, pe fondul temerilor ca statele europene cu datorii publice substantiale vor avea probleme in a-si plati obligatiile financiare.

"Avand in vedere cat de puternic a fost euro in ultimul an, companiile din Germania, Franta si Italia vor fi favorizate de aceasta depreciere", a afirmat si Neil Dwane, director de investitii in cadrul RCM, divizie a Allianz Global Investors.

Scaderea euro le-a oferit o gura de aer proaspat unor companii precum retailerul belgian Delhaize sau producatorul francez de software Dassault Systemes, in conditiile in care acestea isi genereaza peste jumatate din vanzari de pe piata americana. Si EADS, producatorul aeronavelor Airbus, anunta in urma cu cateva luni, cand euro se apreciase puternic, ca rata de schimb euro-dolar reprezinta una "dintre cele mai mari dureri de cap" ale companiei.

Principalul inconvenient este faptul ca o moneda mai slaba sporeste riscurile inflationiste intrucat majoreaza costul importurilor atat pentru companii, cat si pentru consumatorii finali. In acelasi timp, presedintele Bancii Centrale Europene Jean-Claude Trichet a declarat ca presiunile inflationiste d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 39 minute
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 14 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 59 minute
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum 16 minute
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Mediafax acum 2 ore
Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a u

Spania va livra Kievului rachete Patriot şi tancuri Leopard

Adevarul acum 53 minute
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°