Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultraşii craioveni, puşi la colţ

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 februarie 2010 ·

Majoritatea facţiunilor galeriei oltene au protestat prin diferite comunicate faţă de mutarea echipei la Severin, dar atitudinea acestora nu l-a mişcat pe Adrian Mititelu, patronul Ştiinţei, care cere sprijinul necondiţionat al fanilor. „Îi anunţ pe ultraşi că deciziile importante la club le iau eu şi nu o să cedez la presiuni. Au făcut comunicate, vorbesc de mitinguri şi de poziţie independentă în conflictul club-primărie şi nu e corect. În aceste momente grele ar fi trebuit să fie necondiţionat de partea clubului, că de asta sunt suporteri, să ne susţină şi la bine, şi la rău. Se încearcă inducerea ideii că este un moft al meu să joc la Severin, că, de fapt, eu sunt vinovatul. Vă spun că nu e un moft, iar aceste mitinguri pe care le plănuiţi sunt comandate de alţii pentru a încerca să mă înduplece să rămân. Să le iasă din cap ideea că voi ceda vreodată echipa. Dacă eram laş, ca aceia dinaintea mea, vindeam şapte-opt jucători în Bucureşti, patru-cinci la CFR şi gata! Îmi scoteam banii şi le puneam clubul în braţe“, a spus Mititelu la 3TV. Apoi, Mititelu le-a dat peste nas inclusiv angajaţilor săi, care declaraseră că meciul cu Dinamo ar trebui amânat, antrenorul Wotte şi managerul Silvian Cristescu exprimându-şi zilele trecute punctul de vedere în acest sens. Mititelu le-a transmis, prin GSP TV, un mesaj clar oficialilor dinamovişti: „Nu sunt de acord, vrem să jucăm. Să pună mâna să dea zăpada la o parte! Să ia militari, ca să putem juca. Şi în Bucureşti mai ninge astăzi sau mâine, dar până duminică terenul poate fi foarte bun de joc. Gazonul de pe Dinamo are un drenaj foarte bun şi nu există probleme. Nu poate fi mocirlă pe un teren care are drenajul bun“. Reacţia finanţatorului craiovean a venit la câteva ore după ce Dinamo solicitase în scris LPF reprogramarea meciului. Majoritatea facţiunilor galeriei oltene au protestat prin diferite comunicate faţă de mutarea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 49 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°