Presa liberă din Republica Moldova îşi reintră în drepturi! Campaniile de presă încep să aibă efect, pentru că în sfârşit guvernanţii reacţionează la abuzurile dezvăluite în mass-media. Astăzi, bimiliardarul Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui comunist, a fost citat la Centrul Anticorupţie. Marţi, magistratul care i-a numit pe ziarişti "câini turbaţi" şi-a cerut scuze, dar oricum urmează a fi demis.
Ziariştii basarabeni au obţinut prima lor mică victorie! Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, care i-a numit pe jurnalişti "câini turbaţi periculoşi pentru societate", a recunoscut că fraza pe care a pronunţat-o este una "nefericită" şi şi-a cerut scuze de la cei care au asimilat-o drept ofensă. Oricum, noul preşedinte al Colegiului Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Roşca, precum şi premierul Vlad Filat i-au cerut lui Muruianu să-şi prezinte demisia. "Afirmaţia lui Muruianu demonstrează atitudinea unui grup care, din păcate, are încă putere de decizie în ţara noastră. Aceste porniri trebuie sancţionate fără echivoc. Nu cred că această situaţie poate fi finalizată cu o mustrare aspră sau mai puţin aspră", a menţionat premierul Filat.
Tot ca reacţie la criticile apărute în presă, doi dintre judecătorii care au acceptat să judece la comandă tinerii în comisariatele de poliţie după protestele violente din aprilie 2009 au fost deja demişi. La 5 martie, Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii se va pronunţa asupra cazului judecătorului Dorin Popovici care, de asemenea, a semnat sentinţe împotriva tinerilor în acele zile. Oxana Radu, arestată de poliţie în maxi-taxi, a fost trimisă în puşcărie de către judecătorul Popovici într-un proces în care a reuşit să-şi pronunţe doar numele. "Percheziţia corporală a fost efectuată de un poliţist în prezenţa unei doamne. Când poliţistul ne-a ord