Banca centrala a finalizat proiectul legislativ prin care se modifica prevederile referitoare la falimentul institutiilor de credit, una dintre modificari fiind stabilirea obligativitatii acordului BNR pentru declansarea procedurii, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al bancii centrale.
"Modificarile le vom discuta cu reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor si ulterior vor fi transmise Guvernului spre legiferare. Vom face eforturi sa incadram prevederile in sistemul constitutional romanesc. Se intareste rolul BNR, precum si rolul administratorului special", a spus Olteanu.
Viceguvernatorul bancii centrale a precizat ca actul normativ trebuie sa intre in vigoare la sfarsitul lunii martie, aceasta fiind una dintre conditionalitatile structurale agreate cu FMI. Termenul initial pentru finalizarea legislatiei privind restructurarea bancilor si cea privind insolventa a fost 30 noiembrie, insa a fost decalat pentru martie 2010.
Potrivit intelegii cu FMI, va fi acordata prioritate la insolvabilitate creantelor depozitarilor si acelasi rang de prioritate Fondului de Garantare a Depozitelor.
In ceea ce priveste trimiterea firmelor in insolventa, bancherii au inceput sa vorbeasca inca de la jumatatea anului trecut ca a devenit un "sport national". Bancile au atentionat ca nu vor da drumul la credite cat timp insolventa ramane o procedura facila prin care antreprenorii sa se poata eschiva de la plata creditelor.
Olteanu coordoneaza in BNR, din toamna anului trecut, Directia de Statistica, Informatica, Directia Juridica si se ocupa de un nou infiintat comitet de armonizare legislativa.
Banca centrala a finalizat proiectul legislativ prin care se modifica prevederile referitoare la falimentul institutiilor de credit, una dintre modificari fiind stabilirea obligativitatii acordului BNR pentru declansarea procedurii, a declarat Bogdan O