Companiile de asigurari au inregistrat in ultimii cinci ani pierderi din vanzarea de polite de raspundere civila auto obligatorie (RCA), iar acum se concentreaza pe eficientizarea acestei linii de business, afirma Cristian Constantinescu, presedintele UNSAR (asociatia profesionala a asiguratorilor) si directorul general al Allianz-Tiriac, cel mai mare asigurator.
"Piata de asigurari pierde constant de mai mult de cinci ani din asigurari RCA. Singurul motiv pentru a incheia aceasta asigurare este castigarea de cota de piata. De asemenea, nu-i poti refuza unui client cu care ai deja o colaborare incheierea unei polite RCA", a declarat Constantinescu in cadrul unui eveniment organizat de UNSICAR (asociatia profesionala a brokerilor de asigurare). Cu toate acestea, pe piata asigurarilor au intrat in ultimii cinci ani firme mari din strainatate care au investit sute de milioane de euro, deci atractivitatea pietei este mare.
Constantinescu sustine ca in prezent tarifele RCA sunt sub cele normale, din alte state europene, dar ca nici puterea de cumparare a romanilor nu se compara cu cea din tarile dezvoltate.
Asigurarea RCA pentru o masina cu capacitate cilindrica de 1.400 cmc costa 90 de euro pentru o persona fizica, fata de 180 de euro in Ungaria sau peste 1.000 de euro in Germania.
Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Angela Toncescu, spune ca asigurarea RCA s-a scumpit in medie cu 10-15% pe an din 2006, cand piata a fost liberalizata, iar Comisia nu a mai stabilit tarifele.
"Pretul RCA nu a crescut cu mai mult de 10-15% in fiecare an, in timp ce daunele s-au majorat cu 30-40%. Este normal ca in aceasta situatie asiguratorii sa intervina pentru a-si reduce cheltuielile", spune Toncescu. De un an mai multi asiguratori au incheiate conventii cu unitatile de service auto, prin care se stabilesc anumite tarife pentru man