Venită la Braşov pentru a se întâlni cu primarii din judeţ şi pentru a inaugura un patinoar, ministrul Elena Udrea a prezentat soluţia de remediere a găurilor apărute pe carosabilul Drumului Naţional (DN) 1: depunctarea la viitoarele licitaţii a celor care au „reabilitat" şoseaua în anii precedenţi.
Ministrul Turismului şi Dezvoltării a susţinut că această soluţie a fost chiar discutată în Guvern, după ce „s-a constatat că lucrările de asfaltare făcute anul trecut şi acum doi ani, mai ales cele de acum doi ani, din timpul ministeriatului lui Ludovic Orban, au fost de slabă calitate".
Elena Udrea a întârziat mai bine de o oră la întâlnirea cu primarii din judeţul Braşov, aceştia aşteptând-o pentru a afla cum se va derula Programul „Case pentru specialişti". „Le voi cere primarilor să identifice terenurile pentru construcţia a 10 locuinţe în fiecare comună pentru medici, profesori, poliţişti. De asemenea, le voi prezenta primarilor posibilităţile pe care le au pentru a accesa fonduri pentru reabilitarea drumurilor, reţelelor de canalizare, a sălilor de sport şi a căminelor culturale", a mai spus ministrul.
În ceea ce priveşte starea turismului românesc, ministrul Elena Udrea a susţinut că acesta nu a scăzut atât de mult precum sectoarele similare din celelalte state din Uniunea Europeană! Mai mult, ea a precizat că speră ca în acest an să se înregistreze o creştere a numărului de turişti din România, „pe fondul unei promovări mai eficiente".
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos