- Comentariu - nr. 484 / 18 Februarie, 2010 Desi premierul Emil Boc, precum si ministrul Muncii, Mihai Seitan, au dat, in repetate randuri, asigurari ca salariile angajatilor din sistemul bugetar de stat nu vor scadea in acest an in urma intrarii in vigoare a Legii 330/2009, Legea salarizarii unice a bugetarilor, se pare ca lucrurile, in realitate, nu stau tocmai asa. Cei doi demnitari au repetat deseori ca salariile bugetarilor in 2010, cel putin pana la expirarea Contractelor colective de munca, vor fi cele care se regasesc pe statele de plata din decembrie 2009, luna in care angajatilor li se plateau diverse sporuri sau intrau in calculul veniturilor si salariile de merit ori premiile. Ei bine, la mijlocul lunii februarie, cand unora dintre salariati li s-a platit lichidarea pe luna ianuarie a acestui an, acestia au avut surpriza sa constate ca au ridicat salarii cu pana la 300 de lei mai mici fata de cele anterioare. Explicatiile date de catre oficialitati nu au fost in masura sa-i satisfaca pe cei care s-au vazut cu bani mai putini, ba chiar unele dintre ele sunt cel putin hilare, daca nu chiar aberante. Astfel, un oficial din Ministerul Muncii ii indeamna pe cei care au primit un salariu diminuat sa se adreseze echipei manageriale de la locurile lor de munca in vederea clarificarii situatiei, iar daca aceasta nu rezolva situatia, atunci sa se adreseze Camerelor de Munca si, in ultima instanta, sa apeleze la Justitie. Pai, domnilor dragi, daca Legea aceasta 330/2009 ar fi clara, sau normele de aplicare ar fi limpezi si pe intelesul tuturor, nu am mai avea parte de oameni care sa apeleze chiar si la Justitie pentru a recupera sumele care li se cuvin de drept. Dar, cum aplicarea Legii inca se face dupa ureche, multi manageri interpretand-o dupa cum ii duce capul, desigur ca apar multe disfunctionalitati in aplicarea ei. Cert este ca, din acest an, unele spo