Anunţată iniţial ca o şedinţă extraordinară, întâlnirea consilierilor locali ai Mangaliei pentru aprobarea listei cu priorităţile ANL a fost una „de îndată" şi a avut loc ieri, la primărie. Pe ordinea de zi a şedinţei convocate de edilul Mihai Claudiu Tusac s-a aflat, pe lângă aprobarea listei ANL şi un proiect de hotărâre privind revocarea a două repartiţii în blocurile pentru tineri din strada Oituz.
Din lista de 80 de familii pe care, iniţial, consilierii o aprobaseră în luna ianuarie şi pe care 15 solicitanţi au contestat-o în termenul legal, aleşii au decis că numai o singură cerere are şi temei legal. Este vorba despre un dosar al cărui punctaj nu a fost bine calculat în ceea ce priveşte vechimea sa. Proiectul a trecut de votul tuturor consilierilor locali.
Proiect de hotarare, tabele » Vezi document Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Anunţată iniţial ca o şedinţă extraordinară, întâlnirea consilierilor locali ai Mangaliei pentru aprobarea listei cu priorităţile ANL a fost una „de îndată" şi a avut loc ieri, la primărie. Pe ordinea de zi a şedinţei convocate de edilul Mihai Claudiu Tusac s-a aflat, pe lângă aprobarea listei ANL şi un proiect de hotărâre privind revocarea a două repartiţii în blocurile pentru tineri din strada Oituz.
Din lista de 80 de familii pe care, iniţial, consilierii o aprobaseră în luna ianuarie şi pe care 15 solicitanţi au contestat-o în termenul legal, aleşii au decis că numai o singură cerere are şi temei legal. Este vorba despre un dosar al cărui punctaj nu a fost bine calculat în ceea ce priveşte vechimea sa. Proiectul a trecut de votul tutu