În timp ce salariaţii ar face orice pentru a-şi păstra locurile de muncă, unii şomeri primesc lunar indemnizaţii care le permit un trai decent. Cu ajutoare de şomaj cuprinse între 1.400 şi peste 2.400 de lei pe lună, cinci doljeni reuşesc să-i facă invidioşi pe cei mai mulţi salariaţi din judeţ.
Cu siguranţă, statutul de şomer nu este tocmai de invidiat, mai ales în condiţiile actuale, când numărul de locuri de muncă vacante este de câteva sute, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui job a ajuns, la sfârşitul lunii trecute, la aproape 37.000 (cu aproximativ 10% mai mare decât la sfârşitul lunii decembrie 2009). Totuşi, indemnizaţiile primite lunar de cinci şomeri reuşesc să facă invidioşi cei mai mulţi salariaţi din judeţ.
„În prezent, cele mai mari indemnizaţii în plată din judeţ sunt în cuantum de 2.448, 1.871, 1.752, 1.560, respectiv 1.403 lei“, a declarat Aneta Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj. Nu toţi şomerii sunt însă la fel de norocoşi.
„Cei mai mulţi şomeri înregistraţi au însă indemnizaţii de aproximativ 450-500 de lei pe lună, pentru că mulţi provin din câmpul muncii şi au avut un salariu de încadrare echivalent cu minimul pe economie“, a adăugat Aneta Bădulescu.
Modul de calcul al indemnizaţiei de şomaj
Potrivit Legii nr. 76/2002, cu modificările ulterioare, absolvenţii primesc o indemnizaţie de şomaj în valoare de 50% din salariul minim garantat în plată, adică 300 de lei, având în vedere nivelul actual al salariului minim garantat în plată. În ceea ce priveşte persoanele care solicită indemnizaţie de şomaj după ce au lucrat, acestea primesc un ajutor de la stat în cuantum de 75% din salariul minim garantat în plată. În funcţie de stagiul de cotizare, la această sumă se adaugă 3% (în cazul unui stagiu de cotizare de cel puţin trei ani), 5%