Marius Oprea vorbeşte pentru EVZ despre conflictul tentacular cu Vladimir Tismăneanu. Pe cei doi îi despart câteva mii de kilometri, ceva orgolii intelectuale şi o viziune despre cum ar trebui studiat comunismul românesc.
În ultimele două săptămâni v-aţi lovit invariabil de numele lor şi de o controversă vâscoasă. Istoria e aşa: la finele lui noiembrie 2009, guvernul Boc a decis desfiinţarea a două institute de cercetare a trecutului dictatorial, comasându-le într-o nouă instituţie.
“Vor să mă schimbe, iar Tismăneanu orchestrează totul din umbră”, a reacţionat Oprea. A urmat incendiul clasic: intelectualii s-au mobilizat pe câmpul de bătălie al statului.
EVZ: Puteţi să-mi spuneţi cu cine stau de vorbă?
Marius Oprea: Cu siguranţă, staţi de vorbă cu Marius Oprea. Calitatea oficială nici eu nu o cunosc prea bine. E o situaţie cumva paradoxală. Pe de o parte, joia trecută am fost invitat la o întâlnire cu şefii de agenţii guvernamentale unde am fost primit ca preşedinte al institutului. Pe de altă parte, avem mari probleme în desfăşurarea activităţii curente a instituţiei pentru că nu putem angaja contracte. În adresele oficiale care îmi vin de la guvern sunt preşedinte.
Din punct de vedere legal Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului nu mai există. A fost înlocuit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
Chiar am întrebat: ‘semnez pentru salarii, semnez pentru contractele de activitate curentă, dar pentru altele nu’. Editarea cărţilor pe care le avem în plan e blocată. E ca şi cum dimineaţa şi la prânz sunt preşedinte, iar seara nu mai sunt. Nu înţeleg foarte bine. În opinia mea, de vreme ce domnul Zamfirescu (n.r. preşedintele fostului Institut Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, dizolvat prin comasare cu IICCR) a acceptat funcţia de director general
