Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Incendiu la Hipermarketul Real

Publicat in Adevarul, joi 18 februarie 2010 ·

Pompierii s-au jucat de-a focul în cadrul a două simulări. Prima a avut loc aseară la hotel Muntenia, iar ce-a de-a doua în această dimineaţă la hipermarketul Real.

Incendiu la hipermarketul Real. Un camion care venise să aducă marfă a luat foc în parcarea complexului comercial din cauza unui scurt circuit la unul din cablurile electrice neizolate corespunzător. Incendiul a cuprins cu repeziciune întreg camionul, riscând să se extindă şi la întregul complex comercial.

Angajaţii au apăsat butonul pentru alarma de incendiu, sunetul acesteia răsunând în întreg magazinul. Panica s-a instalat imediat, iar clienţii şi angajaţii au început să fugă în toate părţile pentru a se îndrepta către ieşirile de urgenţă.

În ambuscada creată au fost prinse câteva victime care au fost rănite uşor. În depozit, din cauza agitaţiei, un raft s-a dărâmat pese câţiva angajaţi. Pompierii au venit în câteva minute la locul incendiului şi au intervenit pentru salvarea victimelor care riscau să se asfixieze din cauza fumului gros şi înecăcios.

“S-au constituit echipe de căutare , salvare şi evacuare a victimelor. Am fost ajutaţi şi de angajaţii hipermarketului. Victimele au fost transportate la echipajul de prim-ajutor din parcare, iar de acolo ambulanţa SMURD le-a transportat la Spitalul Judeţean.”, a declarat sublocotenentul Mădălina Epure, purtătoarul de cuvânt al ISU Argeş.

Din fericire, totul a făcut parte dintr-un exerciţiu tactic desfăşuat de pompierii argeşeni în această dimineaţă, la hipermarketul Real. Aceştia au avut un scenariu bine stabilit şi au intervenit conform planului, tocmai pentru a evita ca un astfel de incident să se întâmple în realitate. Reprezentanţii ISU Argeş au folosit la simularea incendiului patru autospeciale cu apă şi spumă, un modul de descarcerare şi o ambulanţa SMURD.

Un alt exerciţiu tactic me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Cer, începând de mâine, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale

News.ro acum 30 minute
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei institu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum o ora
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 23 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°