După ce a devenit acţionar majoritar la Centrul Medical Unirea (CMU), fondul de investiţii Advent vizează şi cumpărarea unei companii de distribuţie de medicamente. Raportat la situaţia de criză, preţul de aproximativ 40 de milioane de euro pentru 80% din CMU este unul destul de bun, susţin consultanţii din domeniul medical.
Fondul de investiţii Advent Internaţional, noul acţionar majoritar al CMU, cel mai mare lanţ intern de clinici private, mai deţine în ţara noastră şi compania farmaceutică LaborMed Pharma, precum şi producătorul de vopsele Düfa Deutek. Din acest motiv, analiştii din piaţa medicală se aşteaptă ca până la sfârşitul anului, Advent să cumpere şi o companie distribuitoare de medicamente, pentru a avea un business integrat.
„Modelul integrat este foarte eficient şi ar fi unic în România", consideră Dragoş Dinu, partener la firma de consultanţă Link Resource. Totodată, surse apropiate fondului susţin că Advent a dorit să cumpere în 2005 compania distribuitoare AD Pharma.
„Fondurile mutuale sunt destul de active în această perioadă, profită de oportunităţi. Ele vor încerca să nu scape momentul, de aceea este posibil să apară alte investiţii ale acestora. Dacă în ţările din Vest şi în SUA se vorbeşte despre ieşirea din criză, la noi abia prin 2011 vom asista la investiţii mai mari", estimează Bogdan Belciu, director general al companiei de consultanţă A.T. Kearney.
Preţ bun în vreme de criză
Referitor la faptul că Advent a cumpărat CMU în plină criză, consultanţii spun că tranzacţia estimată la 40 de milioane de euro este una de bun augur. „În alte condiţii de piaţă, valoarea tranzacţiei ar fi fost una mult mai mare", este de părere Raluca Vasilache, partener la firma de avocatură Ţuca Zbârcea&Asociaţii.
De aceeaşi părere este şi Dragoş Dinu, care spune că preţul este unul corelat la condiţiile de criză şi direct proporţ