Mijlocaşul lui FC Braşov, Marian Cristescu va împlini 25 de ani pe 17 martie. Vârsta deplinei maturităţi în fotbal, vârsta la care un jucător poate atinge vârful carierei. Cristescu este un jucător deocamdată bun. Fără a fi un vitezist prin excelenţă, nu aleargă chiar rău. Clarviziune în joc, slavă Domnului are. Şutează bine la poartă ( vezi superbul gol de la Mediaş, din păcate singurul), iar în ce priveşte tehnica individuală, ar putea „împrumuta” şi altora. Atunci ce-i lipseşte?, veţi întreba. Încrederea în forţele proprii care poate veni în urma unor reuşite, fie ele pase sau goluri, sau deplina încredere acordată de antrenor. Fiind un tehnician tânăr, suntem convinşi că Viorel Moldovan poate fi uşor pe aceeaşi lungime de undă cu elevii săi.
Un alt aspect important ce influenţează evoluţia unui jucător şi nu intrăm aici pe latura extrasportivă în care oricum subiectul nostru nu a fost vreodată acuzat, este postul pe care joacă. Sau mai bine spus pe care ar da un randament maxim. Fără a ne erija în specialişti sau a-i da sfaturi antrenorului care cel puţin ca jucător a atins parametri înalţi, noi credem că lui Cristescu i s-ar potrivi un alt loc decât pe benzile terenului. Undeva în spatele vârfurilor. De ce? Pentru că pe bandă nu îl ajută viteza nefiind o aripă clasică, iar în centru poate prin driblingul fin deţinut să desfacă multe apărări ştiut fiind că mai ales zona centrală este de departe cea mai aglomerată. Un alt argument în favoarea sa, ar fi şutul puternic şi precis de care be-neficiază. Au fost doar câteva considerente care în mod normal nu ar trebui să deranjeze, dar care folosite în interesul echipei suntem convinşi că ar da mai multă consistenţă în planul ofensiv al jocului.
- Salut, ce faci Mariane?
- Salut, mă pregătesc pentru antrenament, gata am intrat în linie dreaptă pentru jocul cu Alba Iulia.
- Trebuie neapărat victor