Duminică, 18 februarie, mulţimea a coborât din nou în stradă. De această dată, ca să se pronunţe contra Securităţii. Dacă-ar fi să se aplice schema după care şcolarii sunt învăţaţi să izoleze esenţialul din masa amănuntelor, două personaje principale s-ar contura în povestea primelor luni ale "democraţiei originale": Ion Iliescu şi Mulţimea. "Poporul" voia, striga, cerea. Devenise aproape un obicei ca nemulţumiţii să se adune în Piaţa Victoriei, la Guvern. Din descrierile martorilor oculari consemnate de presa vremii, se vede că mulţimea postdecembristă se deosebea prea puţin de ceata răsculaţilor descrisă de Rebreanu în anii '30. Un grup pestriţ, în care mulţi s-au trezit aduşi de val, coalizaţi împotriva unui duşman comun, dar nevăzut, furios la culme şi gata să izbucnească la cel mai mică scânteie.

După-amiază, vreo 30 de oameni au reuşit să pătrundă cu forţa în sediul Guvernului. Au spart geamuri, au forţat uşa principală apărată de soldaţi cu două dulapuri proptite-n ea pe dinăuntru. Acolo se găsea un singur reprezentant al puterii, vicepremierul Gelu Voican Voiculescu. "Ce vreţi de la mine?", i-a întrebat gazda pe neaşteptaţii musafiri. Însă după consumarea episodului violent, protestatarii s-au privit unul pe altul şi-au ridicat din umeri.

COMUNISMUL, UN BALAUR CU ŞAPTE CAPETE

Înainte să-i întrebe Gelu Voican Voiculescu ce vor, aceeaşi curiozitate o avuseseră şi reporterii ziarelor aflaţi în mijlocul protestatarilor. "Pentru mine comunismul reprezintă un balaur cu şapte capete", a răspuns eleva Elena Rozalia Tănase. "Un cap i-a fost retezat la Revoluţie. Balaurul comunist, care ne-a făcut atât de rău, nu a murit. Lupta împotriva comunismului, care a însemnat pentru noi toţi românii, indiferent de vârstă, sărăcie, minciună, umilinţă şi frică, nu s-a încheiat. Îi simţim încă suflarea rea şi perfidă.

Securitatea este al doilea cap