Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciobotariu: "Meciul cu Astra va fi o luptă cu noroiul pînă la glezne"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 18 februarie 2010 ·

Antrenorul Liviu Ciobotariu vrea să înceapă returului cu un succes în faţa Astrei, chiar dacă terenul din Tîrgu-Jiu va fi foarte moale la ora meciului. "Sînt convins că vom disputa meciul cu Astra, deşi acum nu sîntem programţi. Treaba mea e să antrenez echipa şi să avem rezultate. Terenul va fi foarte greu iar la ora meciului şi va ploua. După 20 de minute gazonul va arăta groaznic, dar acestea sînt condiţiile şi încercăm să ne adaptăm situaţiei. Am discutat cu băieţii, le-am spus că ne aşteaptă un meci important pentru noi şi va fi greu", a spus tehnicianul.

"Partida cu Astra e foarte importantă, fiindcă întîlnim un adversar apropiat ca valoare. Un succes ne-ar distanţa de zona periculoasă şi ne-ar da un alt moral pentru viitor. Voi miza la acest meci pe jucători puternici, masivi, care pot duce un ritm de joc susţinut pe terenul greu. Cînd joci cu noroiul pînă la glezne este greu şi trebuie să îmbin jucătorii puternici cu cei de viteză, adică cu cei care pot face diferenţa pe un astfel de teren", a continuat Ciobotariu.

"Principalul" gorjenilor consideră că ploieştenii rămîn în continuare periculoşi, chiar dacă au rămas fără atacanţii din tur: Georgian Păun şi Liviu Ganea. "Astra este un adversar incomod şi e o formaţie bine organizată. Chiar dacă au pierdut două piese importante, Ganea şi Păun, ploieştenii au adus vreo 12 jucători care vin din Argentina şi Uruguay. Dar pe teren duminică va fi un meci de luptă şi angajament, dar pe terenul mocirlos probabil că se va juca bufa-bufa", a spus Ciobotariu.

"În atac voi miza pe forţă şi meciul ar putea fi decis de o fază fixă. Aveam un prim 11 în cap dar va trebui să fac modificări avînd în vedere starea terenului. Pentru mine nu este important primul 11, ci ca jucătorii să fie valizi. Mai sunt etape de jucat şi în plus avem trei-patru jucători la limita suspendării, aşa că am nevoie de toţi", a în

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 46 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 40 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 50 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°