Cu doar câteva ore înaintea deschiderii oficiale a Patinoarului Olimpic din Parcul Tractorul, ultimele pregătiri erau în toi în această dimineaţă.
Zeci de muncitori văruiau băncile, măturau aleile, curăţau pasajul pietonal şi aranjau frumos pâmântul special adus pentru scuarurile cu flori.
Toată lumea era în vervă pentru ca parcul să arate ca nou până la ora 17.30, când aici va avea loc inaugurarea celui mai modern patinoar olimpic din România.
Deschiderea se face în prezenţa mai multor miniştri şi autorităţi locale, astfel că totul trebuie să lucească de curăţenie. Măcar la suprafaţă....
Accesul publicului va fi permis începând cu ora 17.30, iar intrarea va fi liberă, în limita celor 1.700 de locuri disponibile.
La ora 18.00 va debuta festivitatea de deschidere, în program fiind inclusă şi o demonstraţie a cuplului de patinatori germani Tanja Szewczenko - Norman Jeschke.
Apoi, de la ora 19.40 arena sportivă va găzdui confruntarea din Liga Naţională de Hochei, dintre SCM HC Fenestela 68 Braşov şi Steaua Rangers Bucureşti.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos