Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantinescu „Mazare il vrea pe Mitrea in echipa lui si invers"

Publicat in Ziua Constanta, joi 18 februarie 2010 ·

Chiar dacă şi-a depus dosarul de candidatură la conducerea partidului, prin intermediul colegului său, Nicuşor Constantinescu, nimeni nu ştie cu exactitate dacă primarul Constanţei, Radu Mazăre, va intra în cursa pentru şefia partidului într-un final. Nu este însă exclusă posibilitatea ca edilul să-şi fi depus intenţia oficială doar pentru a analiza reacţiile celor din jurul său, după care să-şi orienteze direcţia de acţiune.

Prim-vicepreşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a dat de înţeles ieri, după şedinţa Consiliului Judeţean că ar exista dubii în legătură cu candidatura primarului constănţean, semne de întrebare care se vor risipi astăzi după amiază, la ora 16.00, când expiră termenul de depunere şi retragere a candidaturilor la şefia PSD-ului. „Deocamdată, Radu Mazăre mi-a dat mandat scris şi i-am depus dosarul pentru funcţia de preşedinte al PSD. În ceea ce mă priveşte, în funcţie de ceea ce va decide congresul, voi candida sau nu. Congresul trebuie să voteze ceea ce Comitetul Executiv Naţional a votat luni: candidatura pe echipe, chiar dacă organizaţia de Constanţa nu a fost de acord pentru că partidul se va scinda".

Cât priveşte posibilitatea de a se alătura echipei conduse de Mitrea, Constantinescu a fost la fel de nehotărât, explicând faptul că fiecare dintre cei doi (n.r. Mazăre - Mitrea) şi-l doreşte pe celălalt în echipa sa. „Ori face Mazăre echipă, o completează, ori intrăm în altă echipă care, o să vedem cine va fi. Mitrea îl vrea pe Mazăre pe lista lui, Mazăre îl vrea pe Mitrea în echipa lui. Dragnea îl vrea pe Miron Mitrea şi aşa mai departe. Este concurenţă între cele două echipe".

În ceea ce priveşte opţiunea sa, aceasta rămâne neschimbată. „Eu îl voi susţine pe Radu Mazăre. Nu ştiu ce alte delegaţii îl vor vota, nu intră nimeni cu ei în cabină să vadă cu cine votează". Chiar dacă şi-a depus dosarul de candidatură la conducerea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Nicuşor Dan: Sunt două schimbări majore în documentul privind Strategia de apărare a ţării. Una se referă la războiul hibrid, iar cealaltă priveşte atacarea frontală a corupţiei / Cum vede preşedintele implicarea SRI

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, referindu-se la stadiul aprobării unui document privind strategia naţională de apărare a ţării, că proiectul poate fi adoptat până pe 26 noiembrie, când se împlinesc şase luni de la investirea sa în funcţie. El a

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum o ora
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Trump l-a numit pe Viktor Orban un lider fantastic: „Mulţi nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care contează”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul ungar Viktor Orban este un lider fantastic, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, la conferinţa de pace privind Fâşia Gaza, desfăşurată în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh,

Numerele private ale prim-ministrului australian şi ale lui Donald Trump Jr. au fost publicate pe un site web american / Nu se știe deocamdată cum au fost obținute informațiile

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numerele de telefon private ale mai multor personalităţi, printre care prim-ministrul australian şi Donald Trump Jr., au fost publicate pe un site web american, transmite canalul de știri BBC, citat

Tranzacţie fără precedent în România: Raiffeisen Bank semnează un acord de 1 miliard de euro cu compania de reasigurare Munich Re pentru o securitizare sintetică bazată pe un portofoliu de credite de retail

Ziarul Financiar acum 34 minute
Raiffeisen Bank a finalizat cu succes o tranzacţie de securitizare sintetică în valoare de 1 miliard de euro, realizată în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume. Operaţiunea este structurată pe un portof

Primăria Capitalei vrea să interzică peste 150.000 de vehicule în orele de vârf

Adevarul acum 2 ore
Mașinile de aprovizionare, curierat și salubrizare ar urma să fie interzise între anumite ore în Capitală, potrivit unei propuneri a primarului general interimar Stelian Bujduveanu.

Joe Biden l-a felicitat pe Donald Trump pentru acordul de pace din Gaza

Mediafax acum o ora
„Sunt profund recunoscător și simt o mare ușurare că această zi a sosit pentru ultimii 20 de ostatici rămași în viață, care au trecut printr-un iad de neimaginat și sunt în sfârșit reuniți cu familiile și cei dragi lor, și pentru civilii din Gaza ca

Giurgiu - Patru persoane rănite în urma unui accident dintre o autoutilitară şi un microbuz - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs marţi dimineaţă, pe DN5, în afara localităţii Daia, din judeţul Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară şi un microbuz de transport persoane.

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/13°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

6°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°