Prietenii lui Marius Duţă de la clubul de paraşutism din Ghimbav, Braşov, au trecut prin mari emoţii din cauza incidentului.
"Este un tip foarte norocos, ţinând cont de toate lucrurile prin care a trecut. Am vorbit cu el cât încă era în Lisabona. Prima oară am crezut că este o glumă proastă. Mi s-a părut marcat şi pentru prima oară chiar şi un pic speriat. Deja nu mai avea viaţa în mâinile lui, ci în mâinile altcuiva şi asta cred că l-a marcat cel mai mult", ne-a povestit instructorul de paraşutism Cristi Popescu, un coleg. Marius e bucuros că totul s-a terminat cu bine.
"A fost un incident ce s-a rezolvat până la urmă cu bine şi mergem mai departe. Dacă cumva sâmbătă o să fie vremea bună, o să merg la Ghimbav la deschiderea sezonului de paraşutism", a spus Marius.
"Este foarte competent în ceea ce face şi foarte bun la zbor. Am făcut extraordinar de multe lucruri împreună şi ca paraşutişti, dar şi alte sporturi extreme. Ne-au legat toate lucrurile bune pe care le-am făcut şi am reuşit să trecem şi peste lucrurile mai puţin bune", spune prietenul lui Marius, Cristi.
Prietenii lui Marius Duţă de la clubul de paraşutism din Ghimbav, Braşov, au trecut prin mari emoţii din cauza incidentului.
"Este un tip foarte norocos, ţinând cont de toate lucrurile prin care a trecut. Am vorbit cu el cât încă era în Lisabona. Prima oară am crezut că este o glumă proastă. Mi s-a părut marcat şi pentru prima oară chiar şi un pic speriat. Deja nu mai avea viaţa în mâinile lui, ci în mâinile altcuiva şi asta cred că l-a marcat cel mai mult", ne-a povestit instructorul de paraşutism Cristi Popescu, un coleg. Marius e bucuros că totul s-a terminat cu bine.
"A fost un incident ce s-a rezolvat până la urmă cu bine şi mergem mai departe. Dacă cumva sâmbătă o să fie vremea bună, o să merg la Ghimbav la deschiderea sezonului de par