România trebuie să se adapteze unui nou model de creştere economică, bazat pe exportul net, prin promovarea serviciilor, în contextul în care China şi statele asiatice vor "acapara" în 20-30 ani zona de mărfuri, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea. "S-a vorbit foarte mult despre exportul de mărfuri. Trebuie să fim conştienţi că Europa este exportatoare de servicii, nu de mărfuri. China va acapara în 20-30 de ani zona de exporturi de mărfuri şi Europa va rămâne
România trebuie să se adapteze unui nou model de creştere economică, bazat pe exportul net, prin promovarea serviciilor, în contextul în care China şi statele asiatice vor "acapara" în 20-30 ani zona de mărfuri, a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.
"S-a vorbit foarte mult despre exportul de mărfuri. Trebuie să fim conştienţi că Europa este exportatoare de servicii, nu de mărfuri. China va acapara în 20-30 de ani zona de exporturi de mărfuri şi Europa va rămâne cu partea de servicii. România, încet-încet, sau mai degrabă mai repede decât încet, trebuie să se adapteze acestei situaţii şi să fie atentă la exporturile nu numai de mărfuri, ci şi de servicii. Trebuie cu toţii să încercăm să promovăm astfel de servicii", a spus Lazea, în cadrul celei de-a şasea reuniuni a consilierilor economici din reprezentanţele economice din străinătate ale Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Una din cele mai mari reţele de transport din lume
Oficialul BNR a arătat că România trebuie să investească în infrastructură, în contextul în care beneficiază de una din cele mai mari reţele de transport din lume, lungimea conductelor de gaze este mai mare decât cea dintr-o ţară precum Norvegia, iar căile fluviale sunt mai mari decât în Marea Britanie.
"Cred că pe viitor cele două ministere, Turismului şi Transporturilor, va trebui să apeleze la expertiza dumn