Nemulţumirile generate în teritoriu atât de norma de reprezentare, cât şi de modalitatea de alegere a viitoarei conduceri ar putea duce la „un Congres la Romexpo şi unul afară"
În perioada rămasă până la organizarea Congresului extraordinar al PSD, social-democraţii se aşteaptă la noi evenimente ce vor marca, într-un fel sau altul, viitorul celui mai mare partid de opoziţie, aflat la răscruce de drum.
Superstiţioşii spun că „marţea sunt trei ceasuri rele", iar la PSD se pare că s-a adeverit, mai multe mişcări surprinzătoare petrecându-se în această zi. După ieşirea lui Adrian Năstase din competiţia pentru şefia PSD, a venit anunţul şoc al preşedintelui de onoare Ion Iliescu privind retragerea din toate funcţiile deţinute în partid, anunţ catalogat de majoritatea social-democraţilor drept prevestitor de rău. Tot marţi am putut asista la o schimbare de opinie din partea secretarului general al PSD şi prieten apropiat al echipe Mazăre, Liviu Dragnea. Acesta a făcut un pas înapoi declarând că ideea candidaturilor pe echipe nu poate fi susţinută deoarece apare un risc major pentru partid: divizarea PSD. În fapt, menţinerea votului pe echipe ar aduce PSD în ipostaza unui partid condus de o minoritate. Un preşedinte care-şi alege coechipierii din filiale cu delegaţi numeroşi şi-ar putea asigura victoria, dar asta nu înseamnă că obţinerea mandatului a fost voinţa partidului, PSD nefiind format doar din cele 15 - 17 filiale interesate direct să voteze echipa respectivă.
Între timp, susţinătorii preşedintelui în funcţie, Mircea Geoană, încep să se reorienteze. Intrarea în competiţia pentru şefia PSD a lui Victor Ponta a determinat mai multe filiale să-l părăsească pe Geoană şi să schimbe macazul spre proaspătul candidat.
Dar, un aspect deloc de neglijat şi care tinde să se extindă vizează frământările şi presiunile din teritoriu. Surse PSD de la Centru