Reducerea pensiilor magistratilor de patru ori, anuntata joi de ministrul Muncii, Mihai Seitan, ar putea duce la un val de procese intentate statului roman de judecatorii si procurorii iesiti la pensie, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanti ai asociatiilor de magistrati
Astfel, presedintele SoJust, Cristi Danilet, a declarat joi, pentru NewsIn, ca potrivit legii, pensiile nu pot fi reduse prin recalculare. In consecinta, "magistratii sunt pregatiti sa atace in instanta reducerea pensiilor in urma aplicarii noii Legi", a spus Danilet. Totodata, presedintele SoJust considera ca, "potrivit Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, in urma recalcularii pensiei, aceasta nu poate fi mai mica decat cea avuta initial, iar in baza acestui principiu, reducerea pensiilor magistratilor, asa cum sustine ministrul Seitan, ar putea fi atacata si anulata in instanta".
De asemenea, a precizat presedintele SoJust, in toate statele Uniunii Europene exista reglementari potrivit carora pensia judecatorilor si procurorilor se calculeaza in functie de salariul avut in timpul carierei si nu doar pe baza contributiilor la bugetul de pensii.
Si presedintele Asociatiei Magistatilor din Romania (AMR), Mona Pivniceru, a criticat dur, in declaratia acordata agentiei NewsIn, preconizata reducere a pensiilor magistratilor, spunand ca acestea nu se pot calcula doar in baza contributiilor la bugetul de pensii al statului. Potrivit lui Pivniceru, acest principiu incalca prevederi internationale care impun ca magistratii sa aiba pensii cat mai aproapiate de salarii, reamintind ca magistratii trebuie sa fie independenti si din punct de vedere financiar.
Mai mult, presedintele AMR a aratat ca noua lege a pensiilor afecteaza nu numai magistratii, ci toate categoriile profesionale, iar scopul este o reducere a pens