- Cultural - nr. 484 / 18 Februarie, 2010 Se stie ca intre memorie si uitare exista o relatie de comuniune stransa; aceste doua componente ale vietii psihice sunt indisolubil legate. Caracterul selectiv al memoriei e determinat de uitare, adica de estomparea anumitor date, informatii, trairi pe care psihicul nostru le considera mai putin importante. Cu toate acestea, exista, in destinul oricarei fiinte umane, anumite coordonate constitutive care nu au dreptul sa cada in uitare, dupa cum exista o memorie colectiva al carei rol fundamental este conservarea adevarului istoric. In cultura romaneasca veche, cronicarii sunt cei dintai care afirma, in mod clar, necesitatea existentei unei constiinte de sine a neamului din care fac parte. Grigore Ureche marturiseste ca a scris "ca sa nu sa inece a toate tarile anii trecuti si sa nu sa stie ce s-au lucrat, sa sa asemene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte", iar Miron Costin "ca sa nu se uite lucrurile si cursul tarii". Constiinta de sine, identitatea si legitimitatea istorica a unui neam nu sunt de conceput in afara memoriei colective pe care o inregistreaza si o perpetueaza cartile de istorie, in afara adevarurilor pe care faptele si figurile trecutului ni le transmit, peste timp, ca modele de neuitare, de jertfa, de abnegatie. IULIAN BOLDEA - Cultural - nr. 484 / 18 Februarie, 2010 Se stie ca intre memorie si uitare exista o relatie de comuniune stransa; aceste doua componente ale vietii psihice sunt indisolubil legate. Caracterul selectiv al memoriei e determinat de uitare, adica de estomparea anumitor date, informatii, trairi pe care psihicul nostru le considera mai putin importante. Cu toate acestea, exista, in destinul oricarei fiinte umane, anumite coordonate constitutive care nu au dreptul sa cada in uitare, dupa cum exista o memorie colectiva al carei rol fundamental este conservarea adevarului istori