Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fuga soţilor Ceauşescu de la CC, în faţa justiţiei

Publicat in Jurnalul, joi 18 februarie 2010 ·

În faţa "justiţiei democrate" au fost aduşi patru inculpaţi, consideraţi vinovaţi, într-o formă sau alta, că l-au scăpat pe "dictator" din mâna revoluţionarilor: maior Aurel David, maior Florian Raţ, căpitan Marian Constantin Rusu şi căpitan Paulică Tenasi.

"Filmul" evenimentelor poate stârni astăzi zâmbete, însă, în primele luni postrevoluţionare, informaţiile venite din sala procesului au stârnit mult interes. Lumea era avidă de informaţii "calde" privind "evadarea" lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu de pe sediul Comitetului Central. Inculpaţii făceau parte din unitatea militară 0666 (indicativ parcă predestinat!) Bucureşti, cunoscută mai bine sub denumirea de Direcţia a V-a a Securităţii. David, Raţ, Rusu şi Tenasi activau în cadrul serviciului nr. 1, care se ocupa de securitatea şi garda personală a familiei prezidenţiale.

ACUZAŢIILE

Justiţia militară avea în faţă un dosar "consistent", în care erau adunate declaraţii şi probe care dovedeau că inculpaţii au desfăşurat în ziua de 22 decembrie 1989 "activităţi materiale, concrete, directe şi nemijlocite în scopul de a asigura scăparea de răspundere penală a celor care s-au făcut vinovaţi de genocid". Ofiţerii Secu' erau acuzaţi că depuseseră "mult zel" pentru a înfăptui "evadarea criminalilor".

Ce se întâmplase? În ziua cu pricina, pe la ora 11:30, în sediul CC se pregătea "evadarea". Elicopterul fusese chemat, însă nu avea cine să-i semnalizeze pilotului locul de aterizare. Aşadar, căpitanul Paulică Tenasi a procurat o eşarfă albă, fluturând-o în vânt ca nu cumva elicopterul să se rătăcească.

Au intrat în scenă maiorul Florian Raţ şi căpitanul Marian Constantin Rusu. Cei doi ofiţeri i-au însoţit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu în drumul lor spre acoperişul CC, cu liftul. Dar, ghinion, la etajul al şaselea, uşa ascensorului s-a blocat. Vigilent însă, maiorul Raţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum o ora
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 13 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 10 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°