Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştenii, campioni la română

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 februarie 2010 ·

Liceenii din Capitală, din Prahova şi din Constanţa vorbesc cel mai bine limba română. Prima probă a examenului de Bacalaureat după noua metodologie s-a încheiat surprinzător: elevii din anii terminali de liceu sunt „aşi” la limba română. Sursa: Vlad Stănescu

1 /.

Asta arată rezultatele parţiale ale evaluării competenţelor lingvistice în limba română, în urma căreia aproape 60% dintre liceeni au primit calificativul „experimentat”, alţi peste 25% - „avansat”, în timp ce în cazul celorlalţi 15% profesorii examinatori au ajuns la concluzia că au competenţe „medii”.

Dascălii nu sar însă în sus de bucurie şi consideră că această probă nu a fost relevantă pentru testarea elevilor. În plus, mulţi se plâng şi de faptul că au fost nevoiţi să-i treacă pe toţi elevii, indiferent de nivelul acestora. Vor fi taxaţi doar cei câteva zeci de „chiulangi” care - deşi pot participa la celelalte probe scrise ale Bacului-, nu vor promova examenul.

Pe parcursul a trei zile au fost testaţi peste 200.000 de elevi din toată ţara. Doar doi au fost eliminaţi din examen după ce au încercat să copieze.

Sudul este „fruntea”

În topul celor mai „experimentaţi” vorbitori de limba română, pe primul loc se află elevii de la liceele din Capitală, urmaţi de cei din judeţele Prahova, Constanţa, Gorj şi Ialomiţa. Pentru obţinerea unui calificativ cât mai bun, liceenii au avut de citit cu voce tare câte un text (multe dintre acestea fragmente din articolele unor publicaţii), să indice tipul acestuia şi cui se adresează şi să-şi spună opinia cu privire la mesajul transmis.

Pentru cei mai mulţi dintre elevi, examenul a fost unul „relaxat”, mai ales că nu au primit note. „Am înţeles că au fost şi copii nemulţumiţi că nu au primit note. Este însă mai important că au primit acest certificat de competenţe care ar trebui să-i ajut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 27 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 53 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°