- Diverse - nr. 484 / 18 Februarie, 2010 Printre atatea realitati triste reflectate in mass-media, se mai strecoara cate o stire despre succese de varf in competitiile mondiale ale cunoasterii, Olimpiadele la care participa elevii romani. Este o bucurie, si reala, si umana, ca sa zic asa, sa stii ca mai exista (totusi) acei dascali de vocatie, din pacate, tot mai putini (unde sunteti, domnule Trandafir?), care stiu sa arda ca o lumanare, daruind generos lumina invataturii, in pofida vremurilor, adeseori intunecate, potrivnice izbanzii luminii. Dar, sa nu ne amagim! Acolo unde e lumina, e si umbra. Fireasca sau provocata. Reiau mai jos cateva pasaje dintr-un articol mai vechi. Toate personajele sunt triste si reale, poate le-ati intalnit si dumneavoastra, si sunt contemporane cu olimpicii din toata Romania. "... copii ridicand ca intr-un ritual macabru capacele gurilor de canal, iesind la viata orasului ca niste fantome ridicand greoaie pietre de morminte. Gurile de canal par utere plamadind moartea. . . Un pusti care n-a avut «norocul» sa devina marfa vandabila in originala economie de piata implementata de parinti. El a ramas acasa. «Lentila» sensibila focalizeaza pe (auto)implementarea acului seringii in antebratul scheletic, dar tatuat, al pustiului. . . O caruta trasa de o martoaga opreste in fata unei scoli din mediul rural. Din caruta sar cativa copii maruntei, care dispar pentru moment in zapada. Apoi, inotand voiniceste prin nameti, ajung in sala de clasa cu banci schioape si scrijelite, peste care bruma, prelungirea frigului de-afara, s-a facut stapana. Intra in clasa profesorul, cu catalogul sub brat si cu un sal infasurat in jurul gatului. Le vorbeste copiilor. Invatatura calda, pana sa ajunga la copii, purtata de cuvinte, aproape ca ingheata in aerul rece din incapere". Sa nu ne rusinam cu ei! Sa ne rusinam de noi! Ma doare sufletul sa stiu ca printre a