După ce au muncit două luni fără a fi plătiţi, 80 de salariaţi de la mina de molibden de la Băiţa, din Bihor, refuză să iasă la suprafaţă, până când investitorul suedez nu le plăteşte datoriile.
CITEȘTE ȘI
Minerii de la Băița protestează de 48 de ore în subteran (FOTOGALERIE)
Minerii decid în această dimineață dacă ies din subteran sau continuă protestul
Potrivit lui Alexandru Iştoc, liderul de sindicat al minerilor, administratorul suedez le datorează salariaţilor şi statului român peste 150.000 de euro.
De mai bine de două luni, Daniel Sandu Miron (37 de ani) nu mai are din ce să îşi întreţină familia, deşi şi-a petrecut fiecare zi la muncă. Firma Mineral Mining, cu capital privat suedez, nu i-a mai plătit salariul din decembrie 2009.
Ortacul munceşte de şapte ani în mina de molibden de la Băiţa, din judeţul Bihor. Are un salariu de 1.400 de lei, primit după şase ore de muncă pe zi, la adâncime, în umezeală.
„Rata la garsonieră este de 500 de lei pe lună. Ne descurcăm foarte greu", a declarat Miron pentru „Adevărul de Seară" Oradea.
Povestea lui este aceeaşi cu cea a colegilor săi, 170 de salariaţi ai minei preluate de un investitor suedez, în decembrie 2008. De două luni, niciunul nu şi-a primit salariul, de la director la ortac.
Dorel Jude, director general al firmei Mineral Mining, spune că reprezentantul unicului asociat al societăţii nu a anunţat, deocamdată, plata salariilor restante.
„Per Goran Carlsson ne-a trimis marţi seară un e-mail prin care ne anunţa că este în negocieri cu un nou posibil investitor, tot din Suedia", a spus Dorel Jude.
Expuşi pericolelor
O tură nomală de lucru, în mina de molibden de la Băiţa, este de şase ore pe zi. „Cei 80 de mineri blocaţi în subteran sunt supuşi unui stres fizic şi psihic extraordinar, care le pot înrăutăţi afecţiunile cronice pe ca